luni, 30 ianuarie 2017

A început ANUL COCOȘULUI de FOC, un an al orgoliilor și conflictelor, dar favorabil celor muncitori și serioși

Anul Cocoșului începe pe 28 ianuarie 2017 și se sfârșește pe 15 februarie 2018. Astrologii spun că anul acesta va fi favorabil celor muncitori și serioși, un an care răsplătește eficiența, rigurozitatea și buna organizare.
HOROSCOP CHINEZESC 2017.De asemenea, anul Cocoșului este de obicei foarte exigent în ceea ce privește respectul față de lege și autorități, iar abaterile de la legalitate sunt taxate prompt și sever. Este și anul în care se pot concretiza cercetări științifice și proiecte tehnologice revoluționare, mai ales în domeniile aeronautic și spațial. La nivel individual, anul Cocoșului aduce în primul rând o preocupare sporită pentru sănătate și pentru un stil de viață cât mai armonios. De asemenea, în anul Cocoșului nu sunt recomandate acțiunile speculative de orice fel, fiindcă sunt mult mai riscante decât de obicei și pot genera pierderi financiare importante.
Şobolan – (anul naşterii: 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008)
Șobolanul este prima zodie (primul animal) din ciclul zodiacului chinezesc. Anul Cocoșului de Foc (28 ianuarie 2017 – 15 februarie 2018) se anunță agitat pentru Șobolan și va trebui să fii atent cum îți gestionezi energia pentru a nu-ți irosi degeaba forțele și pentru a face față în mod eficient stresului.
Ambițiile profesionale sunt mari și ai deosebite șanse de succes în ceea ce privește cariera, dar nu te aștepta să pice para mălăiață. Fără eforturi susținute și răbdare nu reușești mare lucru. Vor fi cu siguranță momente în care va trebui să te miști rapid, să acționezi în viteză, de aceea ar fi bine să începi anul Cocoșului de Foc cu idei clare despre direcția pe care vrei să o urmezi, mai ales în plan profesional.
Șobolanul are o minte pătrunzătoare și un talent înnăscut de strateg, care fac din el un negociator redutabil. Este la largul său în lumea afacerilor. Grație intuiției sale, știe întotdeauna dincotro bate vântul.
Șobolanul excelează în gândire, dar nu-i place să acționeze. Nimic nu-l plictisește mai mult decât obligația de a îndeplini anumite sarcini. Proiectele sale eșuează deseori pentru că nu este perseverent și nu se implică destul: se ferește de rutină și nu-i place să se simtă îngrădit de prezența obligatorie între anumite ore sau într-un anumit loc, de constrângeri în general. Talentul său de strateg se manifestă numai când este independent, dar uneori e delăsător, chiar și când e vorba de propriile proiecte.
În ceea ce privește banii, Șobolanul poate fi extravagant sau meschin, de la un moment la altul, în funcție de dispoziția de moment. Cu toate astea, risipa îl scoate din sărite.
Este lucid și pragmatic, așa că știe să se adapteze la orice situație financiară. Abilitatea și ingeniozitatea îi permit să se redreseze rapid din punct de vedere financiar atunci când lucrurile iau o întorsătură neplacută. De regulă, Șobolanul are o resursă secretă la care nu ezită să apeleze la nevoie, spre bucuria celor apropiați. Deși uneori poate părea egoist, Șobolanul este de fapt o fire sentimentală, sensibilă. Se lasă lesne purtat de pasiune și gelozie.
Îi place dragostea înfocată, agitată și tumultuoasă. Nu se teme decât de rutină și de plictiseală. Este înstare să facă orice pentru a alunga monotonia și nu ezită să-și folosească imaginația. Știe să joace rolul celui care iubește, al celui care este iubit și al prietenului credincios.
Pentru a seduce un Șobolan, trebuie să fii înțelegător, să îi respecți gustul pentru mister și să-l surprinzi deseori. „Fă-mi o surpriză” este prima lui cerință.
Bivol – (anul naşterii: 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009)
Bivolul este a doua zodie (al 2-lea animal) din ciclul zodiacului chinezesc. Și Cocoșul și Bivolul sunt semne ce țin la organizare, rigoare și perseverență, de aceea, anul Cocoșului de Foc (28 ianuarie 2017 – 15 februarie 2018) este de foarte bun augur pentru Bivol. Cu siguranță, după anul agitat al Maimuței, Bivolul va aprecia schimbarea de ritm și se va simți în largul său să schimbe câte ceva în viața sa, să mai iasă din cunoscuta rutină.
Apar oportunități speciale de lărgire a orizontului, de extindere/aprofundare a cunoștințelor necesare pentru a ajunge cât mai sus în ierarhie. Competiția este mai strânsă anul acesta, iar succesele tale nu vor trece neobservate nici de prieteni, nici de dușmani. Așa că vei fi pus de multe ori în situația de a munci cu și mai multă ardoare pentru a te menține în top. Bivolul are o imensă capacitate de muncă, aparent fără efort. Este o persoană cu picioarele pe pământ. Atacă problemele frontal, fără ocolișuri, iar soluțiile găsite de el nu sunt întotdeauna cele mai simple.
Bivolul inspiră încredere pentru că este un om de cuvânt, și este respectat datorită onestității și echilibrului său.
Stăpânește foarte bine afacerile și își atinge întotdeauna obiectivele propuse, chiar dacă drumul este mai lung decât se aștepta. Răbdarea Bivolului nu are limite. Bivolul este cumpătat și știe întotdeauna câți bani are, până la ultimul sfanț. A muncit din greu pentru a obține tot ce are și nu concepe să risipească nimic. Investește în terenuri, clădiri și bunuri durabile și nu dă banii pe nimicuri.
Bivolul asigură alor săi un trai relativ confortabil, dar cu greu se lasă convins să își scoată familia în oraș, unde este rost de cheltuială. Poate trăi cu foarte puțin și își drămuiește banii cu multă chibzuință. Este un om „de casă”, căruia îi place să se „chivernisească”, să-și vadă căminul aranjat. Și în dragoste, deviza Bivolului este „încet dar sigur”. Iubește plăcerea, dar nu se implică prea ușor. Dacă nu se găsește cineva să îi facă avansuri, are toate șansele să rămână singur.
Pasiunea și declarațiile ardente nu prea îi vin la îndemână Bivolului. Îi place să stabilească o relație încet, pas cu pas, să cunoască bine persoana respectivă și să învețe să o aprecieze. Pentru a cuceri inima unui Bivol, trebuie să-i câștigi încrederea, să iubești natura, să fii foarte tandru și să nu faci nazuri dacă îți propune să dormi pe podeaua goală.
Tigru – (anul naşterii: 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010)
Tigrul este a treia zodie (al 3-lea animal) din ciclul zodiacului chinezesc. După anul zgomotos al Maimuței de Foc, puțin prielnic pentru Tigru, anul Cocoșului de Foc (28 ianuarie 2017 – 15 februarie 2018) promite șanse de redresare, cu condiția să fii om de echipă, să pui împreună cu alții, să vizezi beneficii comune. Sigur, pentru un individualist ca tine, acest lucru poate reprezenta principala provocare a anului, dar și cheia spre reușită, mai ales în plan profesional.
Cocoșul de Foc ar putea aduce pentru tine nevoia de introspecție și este chiar indicat să privești în adâncurile tale spre ceea ce te motivează sau te sperie. În plan sentimental, situația ta se poate schimba în bine dacă vei opta pentru o atitudine mai deschisă, mai flexibilă și pentru o viață socială mai bogată. Tigrul este o persoană carismatică, un conducător, un maestru, un căpitan de navă. Dacă este pus într-un post de subordonat, se sufocă.
Are nevoie de acțiune și de independență pentru a da măsura talentelor sale în a-i convinge pe clienți, în afaceri uimitoare, în cucerirea pieței. Își croiește drumul printr-un univers sălbatic, anarhic și lipsit de ierarhii. Drumurile bătute nu îl interesează.
Tigrul nu poate concepe munca fără pasiune și refuză să se încline în fața logicii, a orelor fixe și a uniformelor. El este un stăpân! În ceea ce privește banii, Tigrul nu suportă să audă de economii, de siguranță financiară și de organizare. Îi place să joace la bursă și este un mare parior. Banii îl interesează numai în măsura în care îi pot aduce senzații tari și plăcere.
Este încrezător în norocul și intuiția lui și investește fără ezitare într-o nouă afacere. Ce-i drept, în general riscurile asumate îi aduc câștiguri pe măsură. Tigrul este uneori extrem de generos. Este gata oricând să dea prietenilor o mulțime de bani și, cu timpul, va deveni un erou magnific care pune lumea în mișcare.
Viața amoroasă a Tigrului este trepidantă și romantică, așa cum este toată viața lui. Tigrul este varianta modernă a cavalerului fără teamă și prihană, călare pe un cal alb. Nu ezită să se cațăre în turnuri pentru a salva prințesele aflate la ananghie.
În primele zile de pasiune, Tigrul este înfocat și radiază. Dar imediat ce se instalează monotonia, fuge mâncând pământul! Dacă persoana iubită îl părăsește, se poartă ca un lord: se recunoaște învins, fără amărăciune. Pe de altă parte, o iubire pierdută înseamnă alte zece la orizont. Dragostea a murit, trăiasca dragostea!
Pentru a seduce un Tigru, trebuie să fii gata de orice, să-i respecți nevoia de mișcare și de libertate, să iubești dezordinea și aventura și să torci de plăcere atunci când ghearele Tigrului se retrag și ramân doar pernițele de catifea…
Iepure – (anul naşterii: 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1998, 2011)
Iepurele este a patra zodie (al 4-lea animal) din ciclul zodiacului chinezesc. Anul Cocoșului de Foc (28 ianuarie 2017 – 15 februarie 2018) nu este cel mai prielnic an pentru Iepure și ar putea prevesti crize matrimoniale și tot felul de neplăceri la locul de muncă. Cocoșul este un semn al regulilor stricte și al hărniciei, în vreme ce Iepurele, fire de artist, preferă stilul liber, neîngrădit de programe, astfel că i-ar putea fi greu să țină pasul cu multitudinea de activități în care se va trezi implicat cu sau fără voia sa.
Sectorul de viață cu cele mai mari provocări este cel partenerial unde, dacă chiar ții la căsnicia ta, va trebui să depui eforturi susținute pentru a o menține, repara, reechilibra.
Datorită talentului de negociator și minții sale ascuțite, Iepurele are, de regulă, o ascensiune rapidă în societate, chiar dacă nu aleargă dupa promovări. Are încredere în instinctele sale, poate „mirosi” o afacere bună și intră rapid în competiție. Cu puțin noroc (care nu-i lipsește), restul este aproape o formalitate.
Iepurele nu prea este în elementul lui atunci când trebuie să se integreze într-o echipă, dar este extrem de productiv dacă lucrează singur într-un birou sau atelier. Datorită capacității sale de sinteză, este un excelent organizator și manager… al propriei munci. Cât despre colegi, nu îi place întotdeauna să lucreze cot la cot cu ei, nici să se implice în proiectele lor. Este extrem de independent și încearcă să dobândească o cât mai mare autonomie.
În general, Iepurele se descurcă bine din punct de vedere financiar. Norocul lui, fiindcă îi cam place să ducă un trai confortabil. Nu suportă să fie luat pe nepregătite, așa că are grijă să pună bani deoparte în mod regulat și îi investește în afaceri cu risc redus, care îi promit un viitor liniștit. Probabil că are conturi de economii, asigurare de viață etc., care îi vor asigura o bătrânețe confortabilă.
Prudența Iepurelui merge mână în mână cu o chibzuință înțeleaptă ce îl scutește de grija banilor și îi permite să ducă o viață confortabilă, îndestulată.
Iepurele este o persoană de nădejde, pe care prietenii pot conta. În dragoste, preferă îmbrățișările tandre și mângâierile în locul pasiunii înfocate. Romantic din fire, sensibil și atent față de partener, Iepurele știe cum să se facă dorit prin bunătate și șarm. Dacă ar fi după el, ar petrece serile în doi, la lumina lumânărilor, și weekend-urile la Veneția. Este fericit alături de cineva blând, care nu este nici posesiv, nici gelos, nici impulsiv. Pentru a-l atrage, trebuie să fii cultivat, romantic, tandru și manierat.
Dragon – (anul naşterii: 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 1999, 2012)
Dragonul este a cincea zodie (al 5-lea animal) din ciclul zodiacului chinezesc. Anul Cocoșului de Foc (28 ianuarie 2017 – 15 februarie 2018) aduce mult noroc pentru Dragoni, atât în plan profesional, cât și în dragoste. Vei fi mai ocupat ca oricând, iar la locul de muncă se deschid o serie de oportunități pentru a avansa, dar și pentru măriri de salariu. Competențele tale sunt recunoscute de colegi, dar mai ales de superiorii tăi, astfel încât poți urca treptele ierarhiei cu mult mai multă ușurință decât în anii precedenți.
Deși Dragonul este un lider înnăscut, în anul Cocoșului de Foc este recomandat să delegi din sarcini, să colaborezi, să te sfătuiești cu colegii și asociații. Doar așa vei fi cu adevărat eficient și te vei putea ocupa și de proiecte personale, individuale. Dragonul este sortit proiectelor mărețe. Se simte cel mai bine când este implicat în acțiuni de mare anvergură și în situații extreme.
Este intuitiv, vizionar și foarte creativ. Are un simț înnăscut al spectacolului și al aparițiilor spectaculoase. Face parte din categoria celor puternici și dispune de o energie inepuizabilă. Avid de succes, Dragonul poate lucra zi și noapte fără să doarmă, pentru a pune în mișcare un proiect amplu. Activitatea continuă și intensă îl mobilizează, iar plictiseala îl doboară.
Din punct de vedere financiar, Dragonul este un aristocrat care trăiește pe picior mare, petrece în fiecare noapte și cheltuiește bani fără să le țină socoteala. Îi place să conducă mașini sportive, să colecționeze antichități prețioase și să doarmă în mătăsuri!
Dragonul este generos cu sine, cu familia și prietenii și îi acoperă pe cei din jur cu cadouri… mai ales dacă aceștia știu să își arate recunoștința! Născut sub semnul norocului, Dragonul este rareori sărac. Dar, orice s-ar întâmpla, nu se va înjosi niciodată făcând ceva ce nu-i place, doar pentru bani. Are mândria lui, chiar și când este vorba de bani!
Înrobite de puterea irezistibilă a Dragonului, victimele intră de bună voie în bârlogul său. Când binevoiește să-și coboare privirea spre persoana aleasă, el știe că este deja cucerită. Cu atât mai bine, fiindcă detestă orice forma de rezistență!
Un Dragon nu așteaptă de la partener decât să îi aducă onoruri. Pentru el, dragostea este ceva ce i se cuvine, fără ca el să datoreze ceva în schimb, așa că deseori partenerul trebuie să se mulțumească cu puțin pentru a fi fericit. Daca i se reproșează chiar și cel mai mărunt lucru, Dragonul pleacă trântind ușa – dar numai după ce și-a manifestat toata furia. Încercările de șantaj nu au niciun efect asupra lui. Pentru a seduce un Dragon, trebuie să te arăți fascinat de el și de gesturile lui generoase, să leșini de admirație și să-i lași impresia că ești o persoană fragilă, complet dominată de personalitatea lui.
Şarpe – (anul naşterii: 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2000, 2013)
Șarpele este a șasea zodie (al 6-lea animal) din ciclul zodiacului chinezesc. Pentru Șarpe, anul Cocoșului de Foc (28 ianuarie 2017 – 15 februarie 2018) poate fi o adevărată binecuvântare în plan amoros, dar nici cu banii nu stai rău, în sensul în care vei reuși să-ți acoperi toate cheltuielile și eventualele datorii. Nu rămâi cu profit, dar poți dormi liniștit că nu ai restanţe la întreținere și rate neplătite la bancă.
Poți folosi foarte eficient energia Cocoșului de Foc pentru a planifica în avans, pentru a face liste de cheltuieli prioritare și pentru a-ți drămui cu înțelepciune veniturile. Te-ar putea avantaja profesiile independente, eventual o mini afacere pe cont propriu care să suplimenteze veniturile.
Șarpelui îi place să-și rezolve singur problemele, în ritmul lui propriu, diferit de al celor din jur. Este un negociator subtil și nu-l deranjează să aibă de-a face cu parteneri redutabili. Are calmul și resursele interioare necesare pentru a obține ceea ce vrea în toate împrejurările.
Șarpele nu se teme de responsabilități, iar punctul său forte este eficiența. Fără risipă de efort și fără vorbă lungă, analizează situația și o sintetizează așa cum numai el știe. Apoi, după ce a stabilit ce are de făcut, merge drept la țintă. Are, însă, un mare defect: nu suportă eșecul. Ce să-i faci, este și orgolios!
Șarpelui îi plac banii, dar numai pentru ceea ce poate obține cu ajutorul lor. Nu încape îndoială că își dorește un trai îndestulat, confortabil. Va cheltui bucuros o mulțime de bani pentru un obiect de artă sau pentru o călătorie în țările calde, dar nu se înghesuie să cumpere bunuri de mare utilitate, ca o mașină de spălat sau un automobil. Șarpele nu e deloc strâns la pungă sau econom. Din fericire pentru el, se pricepe la afaceri și știe să-și aleagă colaboratorii și să se asocieze cu oameni care îl vor ajuta să facă bani fără multă bătaie de cap.
O dată ce și-a hipnotizat victima, Șarpele se arată senzual, pasional și foarte posesiv. Este o fire dominatoare și nu va ezita să-i ceară partenerului să-i satisfacă toate dorințele.
Deși este gelos, Șarpele nu este foarte stabil și nici fidel. Îi place să seducă orice victimă care îi iese în cale, fie și numai ca să se asigure că nu și-a pierdut puterea de seducție. Arma lui favorită sunt discuțiile despre psihanaliza freudiană, pentru a-și încânta viitoarea cucerire cu un curent subtil de sugestii erotice. Pentru a seduce un Șarpe, trebuie să te arăți inteligent și senzual, să îl admiri necondiționat și să fii pătimaș.
Cal – (anul naşterii: 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2001, 2014)
Calul este a șaptea zodie (al 7-lea animal) din ciclul zodiacului chinezesc. Calul tinde să se simtă constrâns, limitat, în decursul anului Cocoșului de Foc (28 ianuarie 2017 – 15 februarie 2018). Nevoia sa de libertate de mișcare, de libertate mentală se ciocnește destul de brutal de nevoia de reguli și de structură fixă a Cocoșului. Ai putea însă să folosești deosebita flexibilitate de care ești capabil pentru a struni lucrurile în favoarea ta și pentru a-ți face ordine în viață.
Anul Cocoșului de Foc îți dă șansa de a reanaliza bazele pe care îți construiești existența și de a corecta ceea ce nu funcționează. E vremea să faci pace cu trecutul și să-ți dai un restart. Calul are nevoie să se simtă independent, liber și, mai presus de toate, să nu se știe supravegheat de cineva.
Eleganța expresiilor și cuvintele convingătoare îl fac un excelent agent de vânzări, în special dacă și-a petrecut ziua pe drumuri. Calul nu suportă slujbele care îl obligă să stea închis într-un birou. Unde mai e mișcarea? Profesia ideală pentru el trebuie să fie „tot pe drum, pe drum, pe drum”.
Calului îi place să fie original și să ia decizii rapid. Profesiile care presupun răbdare și meticulozitate nu i se potrivesc. Numai în continuă mișcare se află în elementul lui. Mai trebuie doar să știe când și unde să se oprească…
Calul nu face economii și este inconsecvent în privința banilor. Dacă îi are, foarte bine, daca nu, trăiește și fără ei.
Un lucru e sigur: banii nu sunt principalul lui țel în viață. Ba, dimpotrivă, de multe ori banii sunt ultimul lucru de care se preocupă. Iar dacă mai punem la socoteală și stilul său de viață nestatornic – în special în privința slujbei, pe care o schimbă des – devine clar de ce situația financiară a Calului este mai mereu nesigură.
Dacă se întâmplă să aibă nevoie de bani imediat, nu va ezita să-și vândă mobila și lucrurile personale. Este mai degrabă un idealist decât un materialist. Are încredere în norocul său și nu se îndoiește nicio clipă că va putea să iasă din orice situație. Uneori îi mai vine în ajutor și latura sa oportunistă…
Mereu îndrăgostit, mândru ca un armăsar, Calul savurează emoțiile tumultuoase ce îl cuprind atunci când se îndrăgostește. De câte ori descoperă un nou partener, se avântă trup și suflet în aventură.
Calul este plin de pasiune, dar fără gelozie și fără a fi posesiv. Este un tovarăș de viață minunat, foarte generos cu cei dragi. Dar pasiunea nu dureaza mult, pentru că se plictisește repede. La primul semn de monotonie, Calul pleacă în căutarea unor pășuni cu iarbă mai proaspătă.
Capra – (1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015)
Capra este a opta zodie (al 8-lea animal) din ciclul zodiacului chinezesc. Anul Cocoșului de Foc (28 ianuarie 2017 – 15 februarie 2018) vine cu multe schimbări care pot fi foarte bune pentru Capră (Oaie) cu condiția să nu te lași pe tânjală și să nu te sperii de lucrurile noi pe care le ai de asimilat.
Cocoșul de Foc imprimă un ritm alert la care va trebui să te adaptezi rapid și fără mofturi pentru a putea sesiza toate oportunitățile de dezvoltare și pentru a demonstra șefilor și partenerilor de afaceri că ești capabil să faci față stresului și responsabilităților suplimentare. Deplasările pot fi mai frecvente decât în alți ani, dar se anunță profitabile și o bună ocazie de a îmbina plăcerea cu munca.
Capra excelează în activitățile creative, artistice și în tot ce are legătură cu teatrul sau cu… datul în spectacol. Are o gândire abstractă, dar știe să se înconjoare cu colaboratori realiști, care să aibă grijă de partea materială a lucrurilor, pentru că administrarea nu este domeniul său predilect.
Capra nu vrea nici putere, nici onoruri. Este în elementul ei în miezul lucrurilor și ignoră cu desăvârșire latura „meschină” a vieții, care înseamnă contracte, costuri și profit. Trăiește într-un turn de fildeș, unde se dedică pasiunii ei pentru perfecțiune. În ceea ce privește banii, Capra are un talent deosebit de a-i cheltui pe ai altora. Reușește să se înconjoare cu binefăcători care cred în talentul ei și sunt dispuși să o susțina cu multă generozitate.
Nu este ahtiată după bani și este înstare să dea pe un obiect mult mai mult decât face, fără să clipească. Banii i se scurg printre degete, este incapabilă să se chivernisească. Dar ei nu-i pasă! Capra trăiește într-un univers al ei, în care domnește bunul gust, fie pentru că dispune de bani, fie pentru că „se descurcă” într-un fel sau altul. Poate transforma orice grajd într-un palat din „O mie și una de nopți”.
Capra este o fire sensibilă și dependentă, care nu poate trăi fără dragoste. Are nevoie de un tovarăș de viață care să o protejeze, să fie tandru și să îi acorde foarte multă atenție. Dacă se iscă o ceartă în casă, ori dacă se vorbește pe un ton ridicat, Capra e îngrozită și fuge să se ascundă.
Pe de altă parte, este fidelă și, dacă partenerul îi asigură un cămin liniștit și un trai în tihnă și siguranță, Capra se va dovedi partenerul ideal.
Pentru a seduce o Capră, trebuie să fii romantic și galant și să o scoți în lume la evenimente culturale. Indiferent ce s-ar întâmpla, să nu îndrăznești să-i dai vreun ultimatum sau să lași impresia că vrei să o părăsești, altfel tu ești cel care va primi papucii!
Maimuţa – (1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016)
Maimuța este a noua zodie (al 9-lea animal) din ciclul zodiacului chinezesc. Pentru Maimuță, Anul Cocoșului de Foc (28 ianuarie 2017 – 15 februarie 2018) ar putea reprezenta un test al disciplinei și al răbdării, pentru că nu favorizează afirmarea individuală, frivolitățile și deciziile unilaterale. Dacă înveți să joci după reguli, să fii mai ordonat și mai flexibil, mai deschis spre cooperare vei reuși să te pui în valoare și să impresionezi prin talentele speciale pe care, cu siguranță, le deții.
Se poate ca veniturile tale să crească anul acesta, dar nu semnificativ sau nu suficient de mult cât să susțină achiziționarea unor produse de lux, spre exemplu. Ai putea investi însă în programe sau cursuri care să te ajute să îți șlefuiești talentele și să te perfecționezi din punct de vedere profesional.
Maimuța este ambițioasă, inventivă și energică. Este înstare să muncească pe mai multe fronturi în același timp, cu o rapiditate incredibilă. Se simte în elementul ei atunci când are mereu ceva nou de făcut, când se confruntă cu proiecte care îi pun puterile la încercare.
Este foarte descurcăreață în afaceri și abilă în negocieri. Elanul ei este molipsitor și îi mobilizează pe cei din jur. Reușește destul de ușor în tot ceea ce face, dar tocmai acest succes facil devine o problemă: i se urcă la cap și devine arogantă și rea cu ceilalți.
Maimuța ține la bani pentru că îi consideră o măsură a valorii sale. N-ai să vezi niciodată o Maimuța muncind pe gratis. Nici nu și-ar putea permite, pentru că e obișnuită să cheltuiască, să asigure familiei o viață confortabilă, chiar luxoasă. Îi place să le facă daruri somptuoase celor apropiați și deseori cumpără cadouri scumpe, nepractice, sub impulsul momentului.
Maimuța nu știe ce înseamnă a pune bani deoparte și e convinsă că nu îi va lipsi niciodată nimic. Ce-i drept, este și norocoasă. Maimuța nu suporta monotonia și are nevoie de pasiune, care îi înflăcărează imaginația. Își idealizează partenerul și nu suportă faptul că e și el un om, cu defecte și tabieturi, ca oricare altul. Dar nici singură nu poate trăi.
Maimuța este o eternă adolescentă, visătoare și mare amatoare de jocuri sentimentale. Este o maestră a seducției și zdrobește inimi fără nicio remușcare. Pentru a reuși, face uz de armele sale preferate: veselia, fantezia și înșelăciunea. Dacă vrei să seduci o Maimuță, trebuie să o flatezi încontinuu, să-i faci mereu câte o surpriză, să râzi la glumele ei și să nu caști niciodată de plictiseală.
Cocoş – (1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005)
Cocoșul este a zecea zodie (al 10-lea animal) din ciclul zodiacului chinezesc. În tradiția chineză, anul Cocoșului de Foc (28 ianuarie 2017 – 15 februarie 2018) nu este de foarte bun augur pentru semnul tău, pentru că acolo unde se întâlnesc doi cocoși se lasă cu conflict și pene zburlite. Astfel, putem spune că anul acesta competitivitatea situațiilor în care vei fi implicat este deosebit de ridicată, indiferent, dacă e vorba despre profesie sau dacă că e vorba despre viața personală.
De aceea, pentru a răzbi și pentru a putea folosi și în favoarea ta energia acestei perioade este indicat să fii discret, moderat, mai puțin beligerant în vorbă și faptă. Cocoșul este o persoană cu picioarele pe pământ și cu gândul la cifre. Este un organizator neîntrecut și un orator extrem de convingător. Aceste calități îl recomandă pentru rolul de administrator, de conducător vizionar și eficient al oricărui colectiv.
Cocoșului îi place să meargă pe cărări bătute. Atâta timp cât metodele verificate dau rezultate foarte bune, inovația și originalitatea nu îl tentează.
Este un expert în domeniul lui și își asumă numai riscuri controlate, pentru că nu suportă nesiguranța. Cocoșul este foarte meticulos și analizează totul în detaliu, tocmai pentru a evita surprizele. Uneori, însă, perfecționismul lui exagerat îl împiedică să acționeze la momentul potrivit. De câte ori reușește, Cocoșul așteaptă cu înfrigurare laudele superiorilor. Nimic nu este mai motivant pentru el decât recunoașterea meritelor.
Datorită talentului său în afaceri, Cocoșul se pricepe să facă investiții sigure și rentabile. Pe de altă parte, nu se uită la bani când vine vorba de imaginea lui în societate. Este mereu îmbrăcat după ultima modă, poartă bijuterii strălucitoare și conduce automobile ultimul răcnet. Nici dineurile simandicoase nu-i sunt străine.
Cocoșul ține foarte mult și la imaginea celor apropiați, față de care, de asemenea, se arată generos. Dar această generozitate se limitează la cercul lui de prieteni și este motivată exclusiv de dorința de a arăta bine în ochii lumii. Cu ceilalți, este de-a dreptul zgârcit. În general, își drămuiește fiecare bănuț și este mereu atent la situația financiară.
La ce te poți aștepta din partea unei persoane conformiste, de modă veche? Într-o relație sentimentală, Cocoșul își dorește stabilitate, liniște și echilibru. Nu este deloc tentat de aventuri, iar pasiunile devoratoare nu sunt genul lui.
Câine – (1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006)
Câinele este a unsprezecea zodie (al 11-lea animal) din ciclul zodiacului chinezesc. Pentru Câine, anul Cocoșului de Foc (28 ianuarie 2017 – 15 februarie 2018) poate fi surprinzător, dificil de gestionat, instabil. Veștile și evenimentele bune și cele mai puțin bune se pot succeda creând confuzie și dificultăți în a-ți face calcule sau estimări pe termen lung. Te poți trezi adesea copleșit de emoții, de lucruri din trecut pe care le considerai uitate și va trebui să faci apel la logică pentru a-ți putea restabili echilibrul.
Din fericire, familia este aproape de tine și te va sprijini, te va încuraja. Păstrează-ți calmul și acceptă cu inima deschisă provocările acestei perioade pentru că ele te pot ajuta să îți descoperi calități, aptitudini pe care nici nu știai că le deții.
Câinele este corect și conștiincios. Chiar dacă nu muncește cu pasiune, este constant și energic. Este un tip realist. Datorită „mirosului” său fin, este mereu la curent cu tot ce se întâmplă. De regulă, Câinele „pune răul înainte”, ceea ce îl face să treacă drept un pesimist notoriu. Pentru el, însă, important este să prevadă problemele din timp și să fie pregătit să le înfrunte.
Câinele este altruist și devotat. Pune interesele comunității mai presus de interesul propriu, iar această atitudine îi asigură prietenia celor din jur. Este omul potrivit în justiție, în învățământ și în orice activitate pe tărâm social. Când vine vorba de bani, Câinele se îngrozește numai la gândul că ar putea fi sărac. Nu pentru că ar fi ahtiat după bani sau dornic de lux, ci pentru că dorește să asigure bunăstarea și fericirea familiei sale.
Chiar dacă nu prea are stofă de afacerist, are fler la afacerile bune. Dacă i se propune un târg cinstit, se pricepe să negocieze și apoi să conducă afacerea într-un mod profitabil. Dacă nu, preferă să strângă cureaua decât să intre în afaceri necurate.
Câinele este fidel prin excelență. De cele mai multe ori, Câinele va avea mult de căutat până să își găsească partenerul potrivit. Dar nu se dă bătut și, prin perseverență, își va găsi dragostea.
Câinele știe cum să se facă iubit. Este sincer, tandru, fidel și generos. O copleșește pe persoana iubită cu cadouri și îi „linge mâinile”. Un familist prin excelență! În plus, fiind cam pesimist din fire, nu se asteaptă la mare lucru și adesea are parte de surprize plăcute.
Pentru a-l seduce, partenerul trebuie să știe să îl mângâie (dar nu în răspăr!) și să-i vorbească despre iubirea eternă pe care i-o va purta.
Mistreţ – (1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007)
Mistrețul este a douăsprezecea zodie (al 12-lea animal) din ciclul zodiacului chinezesc. Anul Cocoșului de Foc (28 ianuarie 2017 – 15 februarie 2018) vine cu vești bune pentru Mistreț, mai ales la capitolul iubire și bani. Din punct de vedere profesional însă, tinzi să suporți cu greu orele lungi de muncă ce te izolează de prieteni și de familie. Dar, altfel, cum te-ai putea bucura de un venit mai mare?
Viața sentimentală va cunoaște o deosebită înflorire anul acesta, în special dacă vei alege să ieși mai des în oraș, să participi la mai multe evenimente locale. Dacă ești celibatar, acestea vor reprezenta ocazii deosebite de a iniția un flirt, de a da startul unei relații amoroase.
Mistrețul nu se ferește de muncă și vrea să se realizeze profesional, dar nu cu orice preț. Nu-i place concurența acerbă, nu este oportunist și nu acceptă să fie părtaș la intrigi subterane.
Vrea să fie recunoscut pentru talentul său și pentru competența sa reală și nu recurge la mașinațiuni politice. Diplomația nu este punctul lui forte: mai degrabă iese dintr-o ședință trântind ușa decât să fie de acord cu un proiect de calitate îndoielnică.
Mistrețul nu este genul care să se dedice profesiei; el preferă să-și trăiască viața din plin. Dacă, însă, ajunge să fie propriul său stăpân, atunci lasă totul deoparte și se ocupă de afaceri atât cât este necesar, oricât de mult timp sau efort i-ar consuma.
În tradiția chineză, Mistrețul simbolizează bunăstarea materială. Așadar, nu prea duce lipsă de bani. Ca orice mare amator de plăceri, Mistrețul este larg la pungă. Este, însă, și foarte generos din fire. Îi place să aibă mereu casa plină de prieteni și să le ofere cadouri. În ceea ce privește familia, ar ține-o numai în călătorii luxoase.
Mistrețul este cultivat și iubitor de frumos. Investește cu plăcere în obiecte de artă și în cărți rare. Visul lui secret este să aibă o bibliotecă de mare valoare, care să rivalizeze cu legendara Bibliotecă din Alexandria. Oricum, i se întâmplă deseori să nu poată rezista tentației de a achiziționa o carte rară sau un obiect de artă. Cu toate că Mistrețul este plin de bani, aceștia nu sunt un scop în sine și nu îl înrobesc. Chiar dacă ajunge miliardar, el nu se va despărți de mașina lui veche și dragă, de care s-a atașat.
Mistrețul iubește mai ales… dragostea, în toate formele ei: mângâieri tandre, gesturi romantice, dineuri senzuale și sex sălbatic.
Este un partener fidel, dar foarte posesiv și gelos. Pentru Mistreț, combinația perfectă este o alternanță a momentelor de solitudine cu întâlnirile pline de tandrețe și pasiune sălbatică. Este încântat când partenerul își manifestă în public dragostea nețărmurită și pasiunea înflăcărată.
Pentru a seduce un Mistreț, trebuie să marșezi la toate ideile și inițiativele lui, mai ales când este vorba de plăcerile vieții, de care nu vei duce lipsă alături de el.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu